Trenul regal – „Scoala Altfel” – excursie cls. a V-a A

Trenul regal a fost transformat în muzeu pentru o săptămână şi stationeaza în Gara de Nord din Bucureşti. De luni se poate vizita salonul, dormitorul regal şi pe cel al demnitarilor, în care s-au odihnit Regele Carol al II-lea şi Nicolae Ceauşescu.

„Locomotiva cu abur, fabricată la Reşita în 1936, va fi remorcată în Gara de Nord, în timp ce trenul regal va fi adus de o locomotivă electrică.

Garnitura regală a fost scoasă din hangarul de la Mogoşoaia, acolo unde în 14 septembrie 1940 se întorcea din exil Regina Mamă a României – Elena. Pe peron o aştepta chiar Majestatea sa, Regele Mihai I, rămas la cârma ţării, alături de generalul Ion Antonescu.

Trenul a fost folosit iar de familia regală în urmă cu doi ani. Principesa Margareta, principele Radu şi prinţul Nicolae al Romaniei au călătorit de la Bucureşti la Alba Iulia, la sărbătorirea a 90 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I.

Garnitura cu 5 vagoane poate fi închiriată de oricine. Un drum dus-întors Bucureşti – Sinaia costă 15.000 de euro, însă mai multe organizaţii non-guvernamentale cer transformarea ei în muzeu. Prioritară este însă o investiţie în locomotiva cu abur.”

Luni, elevii care au participatin excursia din cadrul Săptămânii Altfel au putut admira trenul regal în Gara de Nord

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: